Sus

Ce este Agricultura 4.0? (Partea I)

Agroind Cauaceu SA / Articole  / Ce este Agricultura 4.0? (Partea I)

Ce este Agricultura 4.0? (Partea I)

La finele lunii martie, editura Club România, în parteneriat cu Facultatea de Protecția Mediului, Universitatea din Oradea, au organizat lansarea volumului „Agricultura. Concepte și instrumente operaționale”. La acest eveniment de importanță majoră pentru agricultorii din județul Bihor au participat și membrii echipei Agroind Cauaceu, în frunte cu Dan Corbuț, directorul general Agroind.

Dan Corbuţ a vorbit despre problemele cu care se confruntă fermerii: „Două dintre problemele cu care se confruntă fermierii sunt schimbarea climatică şi forţa de muncă. Dacă până în urmă cu cinci şase ani nu aveam probleme din punctul de vedere al precipitaţiilor şi al fenomenelor meteorologice, în zona de Nord – Vest a ţării, în ultimii ani ne confruntăm cu lipsa de apă. Singura rezolvare este sistemul de irigaţii, care, din păcate în judeţul Bihor a fost neglijat de autorităţi”.

O altă problemă majoră este cea a lipsei forţei de muncă. „Din păcate, nu mai găsim oameni cu care să lucrăm. Deşi, în momentul de faţă a fi mecanizator, lucrător agricol, la marea majoritate a fermelor, este o meserie care nu necesită eforturile sau sacrificiile din urmă cu 25 de ani. Astăzi, un mecanizator are condiţii în tractor sau în combină mai bune decât avem noi în maşină. Asta e realitatea şi o să ne confruntăm încă multă vreme cu ea”, a declarat Dan Corbuț.

„Agricultura va fi domeniul cu cea mai mare digitalizare în viitorii ani. Inteligența artificială în agricultură va fi masivă și de neoprit. Capabilitatea dronelor se extinde în mod constant, aparatele fiind dotate cu camere foto – video de înaltă definiție, senzori de termoviziune, filmare în infraroșu, sisteme de cartografiere și zonare a parcelelor, iar simultan volumul de date crește rapid. Pe termen lung, „fermele conectate” se vor dovedi extrem de valoroase pentru toată populația planetei având în vedere necesitatea de maximizare a producției agricole. Agricultura inteligentă ține cont de evaluarea solului și aspectelor de mediu din toate punctele de vedere și aplică soluții tehnologice pentru fertilizări de performanță, măsuri de protecție a plantelor și extragerea elementelor nutritive într-un mod cât mai eficient”, a precizat Mihai Aniţei, director general Azomureş.

 

Agricultura 4.0?

Evenimentul mai sus menționat ne-a determinat să începem publicarea unei serii de articole referitoare la conceptul de agricultură 4.0, concept despre care suntem convinși că a auzit toată lumea, dar pe care nu toată lumea îl cunoaște cu exactitate.

Credem că cea mai bună analogie ce se poate face este cea cu lumea industriei 4.0. Achiziționarea de date și tratamentul automatizat al acestora, asistat de inteligența articificală, ar trebui să ofere fiecărei exploatații posibilitatea de optimizare a performanțelor sale economice. Expresia „agricultura 4.0” a fost creată în analogie cu termenul „industrie 4.0”. Evoluția sectorului industrial se împarte în patru etape. În anii 1880, acest sector a suferit o transformare majoră datorită apariției mașinilor cu vapori: aceasta a fost industria 1.0. Introducerea electricității corespunde industriei 2.0. Cea de-a treia fază a transformării industriale este caracterizată prin introducerea informaticii și automatizării în procesele ce au loc în procesele de asamblare. Industria 4.0 conține ultimele mutații operate datorită digitalizării și posibilității de interacționare și comunicare cu diferite materiale. Ei bine, trebuie spus că agricultura a cunoscut aceleași schimbări.

Azi, toate mașinile și utilajele, și întregul mediu al procesului de producție transmit în timp real  informațiile referitor la starea și performanțele lor. Aceste informații centralizate în exploatație oferă operatorilor posibilitatea de control asupra diferitelor mașini, ținând cont de starea altor aparate. În acest mod, este posibilă automatizarea și robotizarea procesului de producție complet, ce include roboții care lucrează la același produs, în același timp și în mod coordonat. Adunarea gunoaielor ilustrează perfect această problematică. Înainte, un angajat revenea de mai multe ori pentru a goli containerele uneori aproape goale. Azi, când acestea sunt pline, se apelează la operator pentru a interveni, de unde rezultă timp câștigat, deci, productivitate ridicată.

 

Agricultura s-a digitalizat

Agricultura a cunoscut aceleași transformări ca industria odată cu apariția mașinii cu vapori, urmată de dezvoltarea mașinilor agricole. Azi, ansamblul mașinilor agricole integrează comenzi electronice și au pătruns în zona digitală, deci suntem mai bine informați despre starea și performanțele lor.  

La rândul său, electronica s-a democratizat, senzorii și dronele colectează datele meteo, datele parcelelor, sau cele despre animale și, în mod global, datele despre viața întregii ferme. Azi putem lua pulsul oricărei activități a exploatației agricole și putem eficientiza totul.

Interpretarea rapidă a datelor pentru luarea deciziilor este o tendință mondială ce atinge toate sectoarele de activitate. Dezvoltarea electronicii, programele și bazele de date ne dau posibilitatea să interpretăm mai multe informații într-un timp scurt, pentru a lua cele mai bune decizii. Această digitalizare ne ajută să înțelegem mai bine orice situație și să automatizăm sarcinile mai dificil de efctuat, pentru că sunt extrem de rapide, repetitive sau precise. De exemplu, vom putea identifica o buruiană pe cale de apariție și pilota un robot dedicat combaterii buruienilor ce lucrează 24h/24 la tratamentul unei plante.  

Acest progres va facilita înțelegerea diferitelor problematici agricole, luarea deciziilor și îmbunătățirea performanțelor cu ajutorul roboților, dronelor sau senzorilor. Agricultorul este liber să le utilizeze potrivit necesităților sale sau să nu le utilizeze deloc.

Agricultura 4.0 poate furniza uneltele necesare deciziilor pe care agricultorul trebuie să le ia: înțelegerea mai bună a unei situații și capitalizarea comportamentului culturilor sau animalelor în funcție de anotimp și de condițiile meteorologice. Starea de maturitate a unei parcele, apariția bolilor plantelor, starea de sănătate a unui animal, ansamblul acestor informații ne ajută să câștigăm timp prețios și simplifică luarea deciziilor bazându-ne pe date obiective.

Odată capitalizate și înțelese informațiile, agricultura 4.0 ne poate aduce următoarele beneficii:

  • Aducerea îngășămintelor în mod localizat sau asigurarea unui tratament geolocalizat al parcelelor pentru combaterea bolilor cu o creștere a randamentului și o diminuare a recurgerii la produsele fitosanitare, ceea ce garantează recuperarea investiției (ROI) pentru această operație.
  • Determinarea momentului ideal pentru recoltare, în funcție de meteo, de cursurile piețelor agricole și de caracteristicile fermei, de unde rezultă o optimizare a prețurilor de vânzare.
  • Supravegherea animalelor din fermă cu ajutorul detectoarelor sde căldură; fiecare animal este controlat individual, în mod automat, pentru distribuirea rației de mâncare, la fel, producția și starea de sănătate. Consecința? Turma este mai sănătoasă și mai productivă, iar munca fermierului este mult ușurată.

 

(Va urma)

Fara comentarii

Sorry, the comment form is closed at this time.