Sus

Nou focar de pestă porcină africană confirmat în Bihor

Agroind Cauaceu SA / Articole  / Nou focar de pestă porcină africană confirmat în Bihor

Nou focar de pestă porcină africană confirmat în Bihor

Virusul pestei porcine africane (PPA) a fost confirmat vineri seara la porcii dintr-o gospodărie din localitatea Crestur, judeţul Bihor, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

„Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti (I.D.S.A.) – Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Pestă Porcină Africană a confirmat prezenţa virusului Pestei Porcine Africane la porcii dintr-o gospodărie din localitatea Crestur, judeţul Bihor. Conform procedurilor, DSVSA Bihor a luat imediat măsuri pentru punerea sub supraveghere sanitară veterinară a exploataţiei, au fost impuse restricţii de mişcare, s-a efectuat dezinfecţia exploataţiei afectate, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate.Pentru a preveni răspândirea bolii, au fost sacrificaţi porcii bolnavi, dar şi animalele care au fost în contact cu aceştia, realizându-se ecarisarea cadavrelor”, se menţionează într-un comunicat al Autorităţii publicat de Agerpres.

Totodată, au fost recoltate probe pentru examene de laborator de la animalele moarte şi sacrificate, respectiv 57 de capete. Centrul Local de Combatere a Bolilor Bihor s-a reunit pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, precum şi pentru adoptarea zonelor de restricţii. Potrivit sursei citate, ancheta epidemiologică este în desfăşurare.

Marți, 3 iulie, a fost confirmat un nou focar de pestă porcină africană la o crescătorie de porci situată într-o zonă relativ izolată în Insula Mare a Brăilei. Crescătoria se află la 20 de kilometri de cea mai apropiată localitate din judeţul Brăila şi 5 kilometri faţă de localitatea Carcaliu din judeţul Tulcea, între acestea fiind barieră naturală Dunărea, Braţul Măcin. Joi, 5 iulie, virusul PPA a mai fost confirmat la un porc într-o gospodărie din localitatea Istria, judeţul Constanta.

Autorităţile veterinare reafirmă că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic.Virusul acestei boli nu se transmite la om.

Pesta Porcină Africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală – raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.

Fara comentarii

Sorry, the comment form is closed at this time.