Limagrain semnează un împrumut de 170 milioane de euro cu BEI
Cooperativa agricolă franceză Limagrain, al patrulea producător mondial de semințe a semnat vineri, 28 februarie 2020, un împrumut de 170 milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții (BEI), destinat susținerii strategiei sale în materie de cercetare și dezvoltare.
„Prin acest proiect, care este unul consistent, suntem bucuroși să contribuim financiar la proiectele de cercetare ale acestei companii, port-drapel al companiilor europene producătoare de semințe și, în mod global, la susținerea agriculturii și a industriei agroalimentare europene”, a declarat Ambroise Fayolle, vice-președintele BEI.
Directorul General Limagrain, Damien Bourgarel, s-a declarat „mândru pentru obținerea recunoașterii” pe plan european a „valorii strategice a semințelor în lanțul alimentare”. „Acest împrumut îi va oferi lui Limagrain posibilitatea de a continua să-și dezvolte efortul de cercetare, căci avem nevoie de investitori perseverenți”, a adăugat el subliniind că „va trebui să așteptăm zece ani pentru a obține rezultate cu o nouă sămânță”.
Potrivit comunicatului de presă, Limagrain intenționează să dezvolte semințe mai performante, mai reactive la agresiunile dăunătorilor, și mai rezistente în fața schimbărilor climatice, atât în sectorul culturii mari cât și în cel al semințelor de legume. Compania LG se declară preocupată de evoluția cererii consumatorilor în ceea ce privește calitatea nutrițională a produselor.
Finanțarea din partea BEI este garantată prin Fondul European pentru Investiții Strategice (FEIS), cunoscut și sub denumirea de Planul Juncker, de la numele fostului Președinte al Comisiei Europene, activat în scopul susținerii activității și inovației în sectoarele performante, marile companii sau IMM, în Europa.
La rândul său, Limagrain România ne anunță că, „în fiecare an, compania LG investește aproximativ 14% din profit în cercetare, pentru crearea de noi soiuri și hibrizi, pentru dezvoltarea și utilarea cu tehnologii de ultimă oră a laboratoarelor de cercetare aflate pe toate continentele. O atenție deosebită în cadrul companiei Limagrain este îndreptată către cultura porumbului, pentru crearea de noi hibrizi adaptați fiecărei țări și regiuni în parte, dar și pentru crearea de hibrizi care să ajute fermierii din toată lumea să obțină producții ridicate, în condițiile în care încălzirea globală și pericolul deșertificării pe zone din ce în ce mai întinse au devenit pericole iminente.
O astfel de problemă o au și fermierii din România. În ultimii ani, s-au confruntat în general, cu primăveri ploioase și reci, veri și toamne cu temperaturi foarte ridicate și cantități de precipitații mult sub valorile normale în aproape toate regiunile țării. De aceea, Limagrain vine în sprijinul fermierilor români cu programul Hydraneo, program care include o parte tehnică și o parte de ameliorare a hibrizilor.”
Fara comentarii
Sorry, the comment form is closed at this time.