Sus

„Simpozioanele Iernii” organizate pentru a treia oară consecutiv la Eger

Agroind Cauaceu SA / Articole  / „Simpozioanele Iernii” organizate pentru a treia oară consecutiv la Eger

„Simpozioanele Iernii” organizate pentru a treia oară consecutiv la Eger

Agroind Cauaceu a organizat, împreună cu partenerii săi, pentru a treia oară consecutiv, Simpozioanele Iernii în superbul cadru al Saliris Resort, din Eger, Ungaria, în perioada 15 – 18 ianuarie 2018. Companiile partenere ale Agroind Cauaceu și-au prezentat, timp de două zile, portofoliile de produse în fața a peste 200 de fermieri din județul Bihor.

Marți, 16 ianuarie, după cuvântul introductiv adresat audienței de Dan Corbuț, directorul general al companiei Agroind Cauaceu, BASF a deschis simpozioanele cu o amplă prezentare, în care s-au regăsit produsele Biathlon 4D, Priaxor, cu efectele sale AgCelence, ce măresc vitalitatea și sănătatea plantelor, regulatorul de creștere Medax Top, Akris, pachetul Rekord Max, Retengo și Pictor. La rândul său, compania KWS a prezentat noul hibrid de porumb Kapitolis (FAO 410), iar Nufarm și-a prezentat portofoliul de pesticide, între care am remarcat insecticidele Kaiso Sorbie 5 EG, Flanco, Nuprid 200 SC, erbicidele Nagano, Nuance 75 WG, Pelican Delta 606 WG si Saracen Max. Prima parte a programului s-a încheiat cu prezentarea companiei Holland Farming, în care s-au distins fertilizanții foliari Cropmax și Agroleaf Power.

După o scurtă pauză de cafea, simpozioanele s-au reluat cu prezentările companiilor Adama, care a adus în centrul atenției erbicidele Trinity SC și Tomigan XL 102.5 SE și DowAgroscience, care a insistat pe erbicidele Cerlit, Floramix, Lancelot Super și Principal Plus. Ultima prezentare a zilei a aparținut companiei Pioneer Hi-Breed, care și-a prezentat portofoliul pentru primăvara anului 2018.

Cea de-a doua zi de simpozioane a adus la rampă compania Bayer Cropscience, care continuă investițiile sale majore în R&D, în vederea creșterii productivității în contextul agriculturii durabile și sustenabile. În acest sens, a fost prezentat conceptul de management integrat al factorilor de dăunare, ce cuprinde toate măsurile și tehnicile disponibile pentru evitarea dezvoltării dăunătorilor și reducerea sau minimizarea riscurilor pentru sănătatea umană și mediul înconjurător. Între produsele noi de la Bayer s-a remarcat Zantara 216 EC, fungicid sistemic pentru combaterea bolilor foliare la grâu și orz și a bolilor spicului la grâu.

A doua prezentare a zilei a aparținut companiei Monsanto, care a făcut cunoscut publicului conceptul Smart de la Dekalb: cu ajutorul instrumentelor digitale, fermierii își pot optimiza resursele și pot atinge randamente cât mai mari. Smart planting indică cel mai potrivit hibrid pentru sola respectivă, precum și cea mai bună densitate de semănat.

Simpozioanele au continuat cu prezentarea companiei Timac Agro, care face parte din Grupul Roullier, cu o capacitate anuală de producție de 5 milioane de tone de îngrășăminte granulate și 5 milioane de litri de îngrășăminte lichide. Azomureș a adus în atenția auditoriului noile sale îngrășăminte complexe, îngrășăminte organo – minerale lichide și sortimente complexe. Compania CLC BioInnovation a prezentat gama de produse Lithovit, cu produsul Lithovit Standard, care, odată aplicat se lipește de învelișul seminal, împreună cu insecto – fungicidul.

Syngenta și FMC au încheiat seria simpozioanelor: Syngenta și-a prezentat întregul portofoliu de floarea – soarelui, în timp ce FMC a trecut în revistă produsele ex-DuPont, între care amintim Granstar Super 50 SG, Express 50 SG și Salsa.

În timpul liber, participantii la simpozioane s-au delectat cu degustări de vinuri din renumitele crame Eger și cu spectacolele de muzică oferite pentru destindere.

Fara comentarii

Sorry, the comment form is closed at this time.