Sus

Bayer vinde cu 7,6 miliarde de dolari divizia de produse veterinare către Elanco

Agroind Cauaceu SA / Articole  / Bayer vinde cu 7,6 miliarde de dolari divizia de produse veterinare către Elanco

Bayer vinde cu 7,6 miliarde de dolari divizia de produse veterinare către Elanco

Grupul german a anunțat marți, 20 august 2019, că vinde divizia de produse veterinare pentru suma de 7,6 miliarde de dolari americanilor de la Elanco. Bayer încheie astfel o serie de tranzacții prin care vizează restrângerea activității companiei la domeniile farmaceutic și agrochimic.

Această divizie, care realizează produse veterinare pentru profesioniști și amatori a generat în anul 2018 o cifră de afaceri de 1,8 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă o parte infimă din cele aproape 40 miliarde de euro realizate de grupul german. Bayer urmează să primească 5,3 miliarde de dolari în numerar și 2,3 miliarde de dolari în acțiuni Elanco, companie specializată în domeniul produselor veterinare.   

„Bayer intenționează să renunțe la participarea în grupul Elanco, într-o perioadă determinată”, indică compania germană într-un comunicat de presă. Noua entitate ar trebui să devină „numărul doi” mondial pe piața produselor veterinare, explică grupul german, care preconizează încheierea tranzacției la jumătatea anului 2020, sub rezerva autorizării din partea Consiliului Concurenței.

Acceastă tranzacție este ultima și „cea mai mare dintr-o serie de măsuri de portofoliu lansate de Bayer în noiembrie 2018”, explică grupul, care a anunțat la începutul lunii august vânzarea pentru suma de 3,5 miliarde de euro a operatorului de parcuri industriale chimice Currenta, deținut în colaborare cu Lanxess.

Vă amintim că, imediat după achiziționarea companiei monsanto, Bayer a anunțat anul trecut un plan vast de restructurare ce implică desființarea a 12.000 locuri de muncă în întreaga lume până în anul 2021, ceea ce înseamnă 10% din efectivele companiei, și cedări de activități non-strategice. La Bursa din Frankfurt, acțiunile Bayer au recuperat pierderile suferite în urma achiziționării companiei Monsanto, crescând după acest nou anunț și devenind stabile în jurul cifrei de 66,47 €.

Prin achiziționarea diviziei de produse veterinare de la Bayer, Elanco își va întări considerabil poziția în domeniul activității veterinare, într-un moment în care sectorul agricol a devenit destul de instabil, remarcă Bloomberg. Americanii de la Elanco au anunțat, dealtfel, în cursul săptămânii trecute că au revăzut în scădere prognoza de vânzări în urma ravagiilor făcute de epidemia de gripă porcină din Asia. „Cu o divizie de produse veterinare mai mare și mai diversificată, procentajul de vulnerabilitate va fi mai scăzut”, estimează Jeffrey Simmons, directorul general Elanco.

Sub presiunea investitorilor, președintele grupului german Bayer și-a repetat intenția de a ceda divizia de produse veterninare a grupului.

Fara comentarii

Sorry, the comment form is closed at this time.