Sus

Organizarea controalelor pe teren desfășurate de AFIR în perioada 16.03.2020 – 31.03.2020

Agroind Cauaceu SA / Articole  / Organizarea controalelor pe teren desfășurate de AFIR în perioada 16.03.2020 – 31.03.2020

Organizarea controalelor pe teren desfășurate de AFIR în perioada 16.03.2020 – 31.03.2020

Dată fiind apariția COVID 19, precum și activitatea AFIR care necesită interacțiunea cu beneficiarii FEADR, este necesar să se stabilească anumite măsuri pentru organizarea activității, din punct de vedere al proiectelor aflate în implementare.

Astfel, se vor avea în vedere următoarele măsuri:
Pentru proiectele pentru care s-au depus tranșele intermediare de plată se va realiza analiza de risc pentru extragerea eșantionului de proiecte care trebuie verificat la locul investiției, urmând ca vizita la locul investiției să se realizeze la următoarea tranșa de plată. Astfel, experții vor putea sa autorizeze plata doar în urma verificării documentare a dosarului cerere de plată.
Pentru proiectele pentru care s-au depus cererile de plată tranșa finală, experții vor efectua vizita la locul investiției conform procedurilor în vigoare, cu amendamentul ca, acolo unde în urma analizei efectuate la nivelul conducerii CRFIR/OJFIR se consideră ca zona este una cu risc ridicat, se poate autoriza plata catre beneficiari, fără a mai fi necesară vizita la locul investiției. În acest sens, pentru fiecare proiect pentru care nu se efectuează vizita la locul investiției, se va întocmi o notă care va fi aprobată de DGA CRFIR sau Directorul OJFIR care va fi atașată dosarului administrativ al proiectului. În cazul proiectelor pentru care tranșa finală a fost platită fără vizita la fața locului, DGA CRFIR și Directorul OJFIR se vor asigura că această verificare se va efectua de către serviciile tehnice în perioada imediat următoare întreruperii restricțiilor cauzate de COVID 19.

Proiectele care au fost cuprinse în eșantionul de control pe teren (OTSC) de 5% și pentru care nu s-a efectuat încă vizita pe teren vor fi autorizate la plată fară a se mai efectua verificarea pe eșantion (vor fi eliminate din eșantioanele selectate până acum) și vor fi incluse în următoarea solicitare de fonduri.

Următoarele eșantioane de control pe teren (OTSC) de 5% se anulează, urmând ca toate certificatele de plată care n-au fost eșantionate să fie introduse în populația de eșantionare în momentul în care va înceta situația cauzată de apariția COVID 19.

Fara comentarii

Sorry, the comment form is closed at this time.