Petiție europeană pentru obligativitatea Nutriscore
Un grup de specialiști din domeniile sănătății, nutriției și epidemiologiei au făcut un apel la semnarea unei petiții pentru impunerea etichetei Nutriscore pe teritoriul Uniunii Europene pentru toate produsele alimentare, în scopul de a „garanta o informare nutrițională de calitate a consumatorilor europeni și pentru a le proteja sănătatea”.
Petiția multilingvă „Pro-Nutriscore” este susținută de mii de specialiști din țările Uniunii Europene și este accesibilă pe site-ul oficial al Comisiei Europene (www.pronutriscore.org). Până la data publicării acestui material, petiția a strâns 70.000 de semnături, dintre care 53 provin din România, pragul pentru țara noastră fiind de 24.000 de semnături. Plasată pe fața ambalajelor alimentelor, această etichetă asociază culorile (de la verde la roșu) și literele (de la A la E) și vizează să ofere consumatorilor posibilitatea de a se informa dintr-o singură privire asupra calității nutriționale globale a produselor alimentare, obligându-i pe producători să aducă îmbunătățiri compoziției nutriționale a alimentelor.
Adoptată în octombrie 2017 în Franța, în 2018 în Belgia și Spania, și acum câteva zile în Germania, Nutriscore este o unealtă ce și-a demonstrat capacitatea de a orienta consumatorii spre alegerile alimentare cele mai favorabile sănătății lor. Plusul pe care îl aduce în raport cu alte logo-uri nutriționale propuse de diferite grupuri de presiune a fost demonstrat pe larg de peste 35 de lucrări publicate în revistele științifice internaționale. Dar, din cauza reglementării europene cu privire la informarea consumatorilor, care a intrat în vigoare în decembrie 2014, statele membre nu au posibilitatea de a o face obligatorie. Așadar, utilizarea acesteia rămâne la bunul plac al industriilor naționale.
„Ca să știm ce mâncăm, să ne protejăm sănătatea și să-i obligăm pe producători să aducă îmbunătățiri compoziției produselor lor, împreună, cerem Comisiei Europene să impună obligativitatea Nutriscore”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul CE.
„Proasta calitate nutrițională a unui număr prea mare de alimente industriale este una dintre cauzele principale are ratei de obezitate crescute, a bolilor cardiovasculare și diabetului. Complexitatea tabelului de cifre reglementare europene ce apar pe ambalajele produselor alimentare demonstrează că 82% din consumatori nu le înțeleg și nu pot să dejoace capcanele strategiilor de marketing”, se mai arată în comunicat.
De altfel, două dintre obiectivele principale ale acestei petiții sunt tocmai facilitarea citirii și a înțelegerii etichetării nutriționale, astfel încât valoarea nutrițională a unui produs alimentar să poată fi înțeleasă imediat în contextul diversității ofertei de produse alimentare, precum și armonizarea informațiilor nutriționale la nivel european prin instituirea unui singur sistem oficial de etichetare, care să pună capăt confuziei consumatorilor europeni în fața multitudinii de logouri existente.
Pentru ca acest demers, înregistrat de Comisia Europeană, să-și atingă scopul, sunt necesare 1 milion de semnături repartizate în cel puțin șapte state europene în decurs de cel puțin un an. Termenul limită pentru semnături a fost 8 mai 2020. Executivul UE poate decide fie să urmeze cererea, fie nu, și în ambele cazuri va trebui să își explice raționamentul.
UFC – Que Choisir (Franța), Test-Achat (Belgia), VZBV (Germania), Consumentenbond (Olanda), Ocu (Spania), Federajca Konsumentow (Polonia) și Ekpizo (Grecia), asociații membre ale Centrului European al Consumatorilor, care sunt la originea acestei inițiative cetățenești, cer Comisiei Europene să impună obligativitatea acestei etichete.
Fara comentarii
Sorry, the comment form is closed at this time.