Sus

Rusia continuă embargoul alimentar contra Occidentului

Agroind Cauaceu SA / Articole  / Rusia continuă embargoul alimentar contra Occidentului

Rusia continuă embargoul alimentar contra Occidentului

Președintele rus Vladimir Putin a prelungit până la finele anului 2021 embargoul asupra produselor alimentare occidentale introdus în 2014 ca represalii la sancțiunile aplicate de Statele Unite și de Uniunea Europeană contra Moscovei în urma escaladării crizei din Ucraina.

Decretul, semnat sâmbătă, 21 noiembrie 2020 de Vladimir Putin, prelungește până în 31 decembrie 2021 interdicția de a importa în Rusia produsele alimentare ce provin în special din Uniunea Europeană. Aceste măsuri, luate în august 2014, se aplică la majoritatea produselor alimentare ce provin din țările care sancționează Rusia pentru anexarea peninsulei Crimeea, petrecută în luna martie a anului 2014, și ca susținere a separatiștilor din estul Ucrainei.

Acest embargo a fost prelungit de cinci ori în răspuns la prelungirea sancțiunilor economice europene. La finele lunii iunie 2020, Uniunea Europeană a decis prelungirea cu șase luni a sancțiunilor economice contra Rusiei din cauza conflictului din estul Ucrainei. Uniunea Europeană nu recunoaște anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, pe care o califică drept o „violare a dreptului internațional”.

Sancțiunile occidentale, care afectează toate sectoarele economiei rusești, la care se adaugă scăderea prețului hidrocarburilor, au aruncat Rusia în cea mai lungă recesiune pe care a suferit-o țara de la instalarea lui Vladimir Putin la Kremlin în anul 2000, recesiunea din care Rusia își revine progresiv. Totodată, autoritățile ruse afirmă că embargoul favorizează dezvoltarea sectorului agricol național către care sunt vărsate subvenții consistente.

Fara comentarii

Sorry, the comment form is closed at this time.