Sus

11 cargouri românești cu 130.000 de oi blocate în Canalul Suez

Agroind Cauaceu SA / Articole  / 11 cargouri românești cu 130.000 de oi blocate în Canalul Suez

11 cargouri românești cu 130.000 de oi blocate în Canalul Suez

11 cargouri plecate din România și care transportă oi vii au fost afectate de blocarea canalului Suez, au anunțat la finele săptămânii trecute autoritățile sanitar-veterinare de la București, iar organizația Animal International Romania este în continuare preocupată de soarta celor 130.000 de oi vii.

Încă din 23 martie 2021, cel mai mare cargo din lume, Ever Given, a blocat canalul Suez, prin care trece cca. 10% din transportul comercial maritim internațional. Sute de nave sunt blocate în acest imens canal, între acestea aflându-se și 11 nave românești ce transportă 130.000 de oi.

„Reprezentanții transportatorilor au fost contactați și au dat asigurări că există suficientă hrană și apă la bordul navelor pentru următoarele zile”, a anunțat Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) într-un comunicat de presă publicat în data de 28 martie 2021. Dacă situația va dura, ANSVSA prevede chiar posibilitatea schimbării rutei navelor pentru „debarcarea animalelor în alte porturi”. Cinci dintre cargouri se află în Marea Egee, în timp ce restul sunt în Marea Mediterană.

Pentru organizația Animal International, aceste ovine se află în pericol de moarte: „situația este critică și riscă să devină o tragedie maritimă fără precedent, ce implică animale vii”, a declarat Gabriel Păun, directorul organizației Animal International Romania.

Același Gabriel Păun îndeamnă România să „suspende imediat exporturile de animale vii și să privilegieze comerțul cu carne”. Vă amintim că, în noiembrie 2019, un cargo a naufragiat în Marea Neagră, la puțin timp după ce a părăsit portul Midia. Din cele 14.600 de oi aflate la bord au fost salvate doar 180. Al treilea mare exportator de ovine din Uniunea Europeană, România este unul dintre principalii furnizori de ovine pentru țările arabe.

S-a scurs aproape o săptămână de când nicio navă nu mai poate trece prin canalul Suez după ce un uriașul cargo, lung de 400 de metri și greu de peste 200 de mii de tone, a eșuat. Situația este critică, pentru că prin canalul Suez trec toate navele cu mărfuri care vin din Asia spre Europa. Cum transporturile conțin de la petrol la piese de mașini și hârtie igienică, Europa ar putea avea probleme serioase în ceea ce privește aprovizionarea.

Fara comentarii

Sorry, the comment form is closed at this time.