FAO cere țărilor să se pregătească pentru noi „șocuri”
Sistemele agroalimentare mondiale, care se confruntă și acum cu consecințele pandemiei de Covid-19, trebuie să se pregătească pentru noi „șocuri” în viitor, fie că este vorba despre inundații, secetă sau diverse boli, avertizează FAO. La ora actuală, există deja „trei miliarde de persoane care nu își pot permite o alimentație sănătoasă care să le ferească de subnutriție”. „Încă un miliard de oameni sunt expuse riscului de a nu-și permite o dietă sănătoasă dacă un șoc brusc le-ar reduce veniturile cu o treime”, au calculat economiștii de la Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură într-un raport publicat recent.
O reducere a resurselor de acest ordin „se poate produce destul de ușor”, de exemplu dacă are loc o pierdere a locului de muncă într-o gospodărie, notează Andrea Cattaneo, economist principal și coordonator al publicației, intervievat de AFP. „Din acest miliard de oameni, aproape toți se află în țări cu venituri medii, ceea ce ne-a surprins”, continuă el. Mai degrabă, în țările cu venituri mici, riscul este ca mult mai mulți oameni nici măcar să nu-și permită suficientă energie dacă veniturile lor sunt reduse cu o treime. Ediția 2021 a raportului Starea mondială a alimentației și agriculturii subliniază, de asemenea, importanța canalelor de comunicare. „Dacă rutele critice de transport ar fi perturbate de un șoc, costul alimentelor ar putea crește pentru 845 de milioane de oameni”, estimează organizația cu sediul la Roma.
Pandemia de Covid-19 „a scos în evidență punctele slabe ale sistemelor agroalimentare globale”, declară directorul general al FAO, Qu Dongyu. Aceste sisteme, care conțin producția, lanțurile de aprovizionare cu alimente, rețelele interne de transport și consumul, produc 11 miliarde de tone de alimente pe an și angajează direct și indirect 4 miliarde de oameni, potrivit organizației. Într-un raport anterior publicat în luna iulie, organizația estima că 720 până la 811 milioane de oameni au fost afectați de foame în 2020, cu până la 161 milioane mai mult decât în 2019, „o creștere cauzată în mare parte de pandemie”. „Nu există nicio îndoială că aceasta din urmă va avea repercusiuni asupra securității alimentare și nutriției pentru mulți ani de acum înainte”, a spus Qu Dongyu.
FAO invită țările șă-și „caute punctele slabe” și să încerce să le remedieze, explică în continuare Andrea Cattaneo, Pentru FAO, „diversitatea este un element cheie al rezilienței”. Producția de produse diverse, recurgerea la diverse surse de aprovizionare, parteneri comerciali diversificați…
„Unul dintre lucrurile pe care le spune raportul – și este puțin controversat – este că importurile sunt bune pentru reziliență”, mai spune Andrea Cattaneo. „Nu ar trebui să aveți o singură sursă de import pentru că este riscant. Dar dacă imporți din mai multe surse, asta îți oferă mai multe opțiuni într-o criză, mai ales dacă achiziționezi alimente”.
Fara comentarii
Sorry, the comment form is closed at this time.