Sus

Acord între România și Franța pentru exportul cerealelor ucrainene

Agroind Cauaceu SA / Articole  / Acord între România și Franța pentru exportul cerealelor ucrainene

Acord între România și Franța pentru exportul cerealelor ucrainene

România și Franța au semnat luni, 12 septembrie 2022, un acord pentru facilitarea exportului de cereale ce provin din Ucraina pe cale terestră. Clément Beaune, ministru delegat pentru transporturi din Franța, a declarat că aceste cereale vor fi transportate „către Europa și către țările în curs de dezvoltare, îndeosebi în Mediterana, țări care au nevoie de cereale din cauza problemelor alimentare și chiar pentru a supraviețui”.

La rândul său, Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a declarat pentru Radio România Actualități că „acest acord de colaborare, dincolo de rolul lui punctual, în sprijinirea fluxurilor de marfă din Ucraina, prin România, spre restul lumii, poate fi punctul de plecare a unei colaborări pe termen lung, iar rezultatele acestui protocol pot aduce o valoare adăugată mult timp după finalizarea războiului. Astfel, expertiza franceză va contribui la realizarea unor proiecte de investiții ale unor optimizări ale abordărilor strategice, precum și la soluții inovative în domeniul transporturilor în România. Pe lângă schimburile de informații tehnice între reprezentanții oficiali şi experții celor două părți – română şi franceză -, pe lângă organizarea de grupuri, ateliere şi seminarii tehnice, rolul fundamental al protocolului rămâne cel de a întări colaborarea dintre statele noastre pentru a realiza acel deziderat comun al unei Uniuni Europene puternice, nu numai din punct de vedere economic, ci şi social şi politic”.

Acest anunț a intervenit imediat în urma unei declarații venite din partea Kremlinului potrivit căreia președintele rus Vladimir Puțin a anunțat că va discuta cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan despre un acord prin care i se oferă Ucrainei posibilitatea de a-și exporta cerealele. Acest acord, încheiat în 22 iulie la Istanbul, a deblocat exporturile ucrainene de grâu și de porumb care erau blocate de ofensiva militară rusă, crescând temerile referitoare la o criză alimentară.

Miercuri, 14 septembrie, președintele rus a afirmat că exporturile ucrainene merg în cea mai mare parte a lor către Europa, iar nu către țările sărace. „Această declarație face parte din narațiunea rusă, dar nu este adevărată”, a asigurat Clément Beaune, care continuă: „Vladimir Putin a spus că doar 3% din cerealele reexportate au mers în țările în curs de dezvoltare, însă este mult mai mult decât atât, aproape de o treime”. Potrivit ministrului, măsurile luate de europeni au făcut posibilă „recuperarea aproape totală a nivelurilor exporturilor de cereale pe care le avea Ucraina înainte de război, prin găsirea de rute terestre”.

Fara comentarii

Sorry, the comment form is closed at this time.