Sus

Crește amenințarea penuriei globale de îngrășăminte

Agroind Cauaceu SA / Articole  / Crește amenințarea penuriei globale de îngrășăminte

Crește amenințarea penuriei globale de îngrășăminte

Prețurile internaționale ale îngrășămintelor s-au triplat de la începutul anului 2021, iar creșterea prețului gazului a împins mulți producători la închiderea uzinelor. Ca să nu mai vorbim de lipsa îngrășămintelor de bază ale căror furnizor major este Rusia… Toate acestea ar putea determina explozia prețurilor la alimente anul viitor, avertizează industriașii și analiștii pieței îngrășămintelor, la unison cu ONU.

Niciodată îngrășămintele NPK – fabricate din azot, fosfor sau potasiu – nu au fost atât de scumpe: prețurile internaționale s-au triplat între începutul anului 2021 și mijlocul lui 2022. „Dificultatea muncii mele este să prezic unde se vor situa în următoarele 18 luni”, a declarat Joel Jackson, director general și analist al pieței de îngrășăminte la BMO Capital Markets, în iulie, la o conferință a analiștilor din Statele Unite.

În Europa, prețurile îngrășămintelor NPK sunt la un nivel „istoric”, deoarece sunt indexate la prețurile gazelor. Acestea constituie 90% din costurile de producție ale îngrășămintelor cu azot, cum ar fi amoniacul și ureea. Cu toate acestea, prețul gazelor naturale continuă să crească, pe măsură ce Rusia, aflată în război cu Ucraina, închide robinetul de alimentare către bătrânul continent.
Pentru a-și menține profitabilitatea, mai mulți producători europeni de îngrășăminte au încetat producția de amoniac, obținut prin combinarea azotului din aer și a hidrogenului din gazul natural, ceea nu s-a mai întâmplat de la criza financiară din 2008 încoace.

La un cost de aproape 300 de euro per MWh de gaz astăzi, „comparativ cu o medie de 20 de euro în ultimii 10 ani”, „avem o mare problemă, explică Nicolas Broutin, șeful filialei franceze a producătorului norvegian Yara, numărul unu în Europa la îngrășămintele azotate. Nu mai funcționează pentru toți cei care produc amoniac, deoarece gazul este de 10 până la 15 ori mai scump decât înainte.” Producătorul norvegian de îngrășăminte minerale Yara International și-a închis fabrica din Ferrara (Italia) pentru a doua oară în acest an, în iulie, după ce, în primăvară, uzina din Le Havre (Franța) a încetat producția timp de trei săptămâni. Din ianuarie, Yara a produs cu 15% mai puțin amoniac în Europa decât anul trecut, potrivit Deutsche Bank.

În cursul săptămânii trecute, pe măsură ce prețurile gazelor au crescut din nou, cel mai mare producător polonez Azoty a anunțat că își suspendă 90% din producția de amoniac, iar Achema, producătorul de top din Lituania a anunțat, de asemenea, că își va închide fabrica la 1 septembrie.

Dar fermierii riscă, de asemenea, să rămână fără potasiu. De ce? Din cauza sancțiunilor împotriva Rusiei, unul dintre principalii producători, și a sancțiunilor împotriva Belarusului, „responsabilă pentru o șesime din producția mondială de potasiu”, amintește același Joel Jackson. Înainte de război, Rusia era cel mai mare exportator mondial de îngrășăminte NPK. Șeful ONU Antonio Gutieres a amintit că îngrășămintele și produsele agricole rusești sunt scutite de sancțiuni și că trebuie să poată accesa liber piețele mondiale „fără piedici”, pentru a evita o criză alimentară globală în 2023.

Producătorii se tem de o „distrugere artificială a cererii”, spune Joël Jackson: fermierii riscă să raționalizeze sau să sară peste anumite îngrășăminte care au devenit inaccesibile.

Fara comentarii

Sorry, the comment form is closed at this time.