Cifră de afaceri în creștere pentru Claas în anul pandemiei
În cadrul conferinței sale de presă de final de an, Claas a publicat performanțele companiei în contextul comercial mondial: cu un plus de 3,7% cifră de afaceri pe anul 2020, Claas trece de bariera de 4 miliarde de euro. Thomas Böck, președintele grupului, a subliniat eforturile considerabile făcute de echipa sa și de rețeaua de distribuție, prin care compania a atins această performanță.
Cifra de afaceri pentru Germania, Franța și celelalte țări din Europa occidentală rămâne una stabilă. În Regatul Unit, efectele premature ale Brexit s-au făcut resimțite printr-o ușoară scădere a activității. Cea mai semnificativă creștere s-a manifestat însă în țările este Europene, îndeosebi în Rusia. În afara Bătrânului Continent, grupul a înregistrat o creștere puternică, situată în jurul valorii de 20%, cu America de Nord ca motor principal al creșterii.
În ciuda numeroaselor incertitudini legate de pandemia de Covid-19, Brexit, conflicte comerciale, noua Politică Agricolă Comună, compania Claas își menține investițiile, între care două dintre cele mai importante sunt modernizarea uzinei din Mans (Franța) și inițierea primei faze a proiectului de modernizare globală a asamblării combinelor de recoltat pusă în practică la Harsewinkel.
În egală măsură, sunt de remarcat inaugurarea de noi centre de distribuție de piese de schimb în Franța și în Marea Britanie. Cheltuielile consacrate cercetării și dezvoltării au rămas la un nivel foarte ridicat, atingând 237 milioane de euro, față de 244 milioane de euro din anul precedent. Cu toate că o creștere nu era așteptată, arată că rapiditatea luării deciziilor oferă posibilitatea adaptării la evenimente cum este actuala criză sanitară mondială. Producția a cunoscut mai multe opriri în aproape toate uzinele de producție și mobilizarea angajaților a făcut ca repornirea să fie posibilă cât mai repede. Agricultorii au beneficiat rapid de piese de schimb pentru întreținerea utilajelor lor.
Trei premii Utilajul Anului 2020 la Agritechnica
În 2019, Claas a obținut trei premii „Utilajul Anului 2020”: unul pentru noua sa generație de combine de recoltat Lexion, unul pentru Jaguar 900 și unul pentru DataConnect, o soluție cloud-to-cloud inter-producători. AXION TERRA TRAC, primul tractor semi-șenilat cu suspensie completă, a fost întâmpinat, de asemenea, cu o reacție foarte pozitivă din partea experților.
În ceea ce privește mâna de lucru, numărul colaboratorilor a rămas stabil în cursul anului, pentru a crește spre finalul lui 2020. La scară mondială, compania are 11.395 de angajați. În Germania, cifra a crescut cu 1,7%, ajungând la 5.596 salariați, în timp ce în Franța a scăzut cu 1% , la 2.279 (anul precedent: 2.301).
În ceea ce privește planurile de viitor, Claas dă dovadă de prudență și nu exclude rezultate negative în urma impactului pandemiei de Covid-19 și conflictelor internaționale. Volatilitatea prețurilor de producție și schimbările de politici agricole pot avea un impact important asupra pieței.
Despre CLAAS
CLAAS (www.claas-group.com) este o afacere de familie fondată în anul 1913 şi unul dintre cei mai importanţi producători de utilaje agricole la nivel global. Compania cu sediul în Harsewinkel, Germania, este lider pe piaţa europeană de combine de recoltat. CLAAS este lider mondial în ceea ce priveşte un alt mare grup de produse, combinele autopropulsate de recoltat furaje. Totodată, CLAAS este un nume de referinţă de top la nivel mondial în tehnologia agricolă, în domeniul tractoarelor, preselor de balotat şi al utilajelor agricole de recoltat furaje verzi. Portofoliul de produse al companiei CLAAS include, de asemenea, tehnologie a informaţiei de ultimă oră în ceea ce priveşte agricultura. Firma CLAAS are în jur de 11.400 de angajaţi la nivel mondial şi a raportat o cifră de afaceri de 4,0 miliarde de euro în exerciţiul financiar 2020.
Fara comentarii
Sorry, the comment form is closed at this time.