Sus

Petiție europeană pentru interzicerea pesticidelor de sinteză

Agroind Cauaceu SA / Articole  / Petiție europeană pentru interzicerea pesticidelor de sinteză

Petiție europeană pentru interzicerea pesticidelor de sinteză

Luni, 25 noiembrie 2019, a fost lansată o nouă Inițiativă Cetățenească Europeană (ICE) al cărei obiect este interzicerea pesticidelor de sinteză pe teritoriul Uniunii Europene până în anul 2035. Noua ICE speră să adune peste 1 milion de semnături pentru a constrânge Comisia Europeană să pornească o dezbatere pe acest subiect.

Această nouă inițiativă a fost lansată de șapte cetățeni ai Uniunii Europene, între care și românul Constantin Dobrescu, un apicultor extrem de activ contra pesticidelor toxice pentru albine. Ceilalți semnatari ai petiției provin din Italia, Franța, Austria, Germania, Belgia și Grecia.

Obiectul petiției este protejarea albinelor și a sănătății cetățenilor prin suprimarea progresivă a pesticidelor de sinteză, restabilirea biodiversității și consilierea agricultorilor în această fază de tranziție. Principalele obiective ale petiției sunt următoarele:
– reducerea progresivă cu 80% a utilizării pesticidelor de sinteză în agricultura Uniunii Europene până în anul 2030, începând cu eliminarea celor mai periculoase produse, în așa fel încât, în anul 2035, să nu se mai recurgă la pesticide de sinteză;
– restaurarea ecosistemelor naturale în zonele agricole, pentru ca agricultura să devină un mijloc de restabilire a biodiversității;
– reformarea agriculturii prin acordarea priorității unei agriculturi diversificată și durabilă la scară mică, favorizând creșterea rapidă a practicilor agricole și biologice și asigurarea formării agricultorilor, precum și începerea unei cercetări independente în materie de agricultură fără pesticide și fără organisme modificate genetic (OGM);

Inițiativa Cetățenească Europeană (ICE) este un instrument democratic european care oferă cetățenilor posibilitatea de a cere instituțiilor europene să țină cont de cererile lor în scopul evoluției politicilor europene care le afectează viața cotidiană, în cazul de față fiind vorba despre politicile agricole și de mediu. În trecut, europenii au făcut uz de ICE pentru a bloca privatizarea apei sau a face mai transparent procesul de autorizare a pesticidelor. În acest sens, o ICE lansată în anul 2017 a condus deja comisia Europeană la revederea legislației referitoare la glifosat.

ONG-urile care susțin actualul demers precizează că este vorba despre „interzicerea progresivă a pesticidelor de sinteză în agricultura europeană în proporție de 80% până în anul 2030, în special a celor mai toxice dintre acestea, în scopul de a deveni un teritoriu „zero-pesticide”, cel târziu în 2035”. Este vorba despre acordarea unei priorități față de exploatațiile agricole de mici dimensiuni, restaurarea biodiversității în zonele agricole, în situația în care este vorba despre o dispariție masivă de insecte și prădătorii acestora.

În prezent, fiecare stat membru al Uniunii Europene poate dezvolta un program de reducere a pesticidelor, iar România dispune de „Plan național de acțiune privind diminuarea riscurilor asociate utilizării produselor de protecție a plantelor” care poate fi consultat aici.

Fara comentarii

Sorry, the comment form is closed at this time.