Sus

România suspendă exportul extracomunitar de cereale

Agroind Cauaceu SA / Articole  / România suspendă exportul extracomunitar de cereale

România suspendă exportul extracomunitar de cereale

Vineri, 10 aprilie 2020, MADR a făcut câteva precizări referitoare la aplicarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 8 din 10 aprilie 2020:
1. Suspendarea exportului pentru produsele agroalimentare din lista prevăzută în Anexa nr. 2 a Ordonanței Militare nr 8 din 10 aprilie 2020 se referă la spațiul extracomunitar.
2. Comerțul intracomunitar se face cu respectarea prevederilor comunitare în vigoare privind libera circulație a mărfurilor coroborat cu depunerea unei declarații pe proprie răspundere a partenerului comercial din statul membru (modelul se regăsește în anexă).
3. Mărfurile care fac obiectul tranzitului pe teritoriul României nu se supun prevederilor Ordonanței Militare nr. 8 din 10 aprilie 2020.

Vă amintim că România este prima țară care a blocat exporturile de cereale în timpul pandemiei de coronavirus, o decizie care, potrivit Bloomberg, ar putea spori temerile cu privire la aprovizionarea cu alimente la nivel global.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, joi seara, că în perioada stării de urgenţă se va suspenda exportul pentru mai multe produse agroalimentare, precum grâu, orz, ovăz, porumb, orez, făină de grâu, soia, ulei de seminţe şi zahăr. Se estimează că starea de urgenţă va dura cel puţin până la mijlocul lunii mai.

Prezent joi seara la postul naţional de televiziune TVR 1, premierul Ludovic Orban a fost întrebat dacă se ia în calcul oprirea exportului la grâu şi a răspuns: „Da, cel puţin la grâu, pentru că în luna martie au fost nişte cifre de export neaşteptate. S-au exportat sute de mii, aproape 700.000 de tone de grâu, din cauza faptului că a crescut preţul şi este o cerere mare. Noi nu ne putem permite să lipsim România de cantităţile de grâu necesare pentru asigurarea consumului zilnic până la recoltă”.

Totuşi, Bloomberrg consideră că decizia este în mare măsură simbolică. România, al doilea exportator de grâu din UE, a recoltat deja şi a vândut mare parte din recoltă în acest moment al sezonului agricol. Mai puţin de 1% din exporturile UE vor fi afectate, conform estimărilor firmei UkrAgroConsult, care oferă servicii de consultanţă pentru sectorul agricol. Decizia este încă un semn că producătorii de alimente cei mai mari din lume se tem pentru propria lor aprovizionare, în condiţiile în care cumpărătorii îşi extind aprovizionarea şi virusul a schimbat rutele comerciale obişnuite. „Aceasta este o manifestare a unei noi tendinţe – protecţionismul alimentar – şi confirmă că există temeri privind aprovizionarea”, a apreciat Sergey Feofilov, director general al UkrAgroConsult, Kiev. Naţiunile Unite au avertizat că ţările trebuie să evite „politicile protecţioniste” (beggar-thy-neighbor policies). Un raport recent estimează că numărul oamenilor care suferă de foame s-ar putea dubla în câteva luni, din cauza pierderii locurilor de muncă şi a întreruperii activităţii în urma pandemiei.

Chiar dacă Rusia şi Kazahstan au impus deja limite, reglementările sunt suficient de relaxate, astfel încât cantităţi mari de cereale încă se exportă. România va permite vânzarea cerealelor în interiorul UE, dar va fi solicitat un document că nu este destinat pentru export, a informat Guvernul. În sezonul care a început în iulie 2019, România a livrat deja peste 90% din grâul prevăzut să fie exportat în afara UE, conform datelor UkrAgroConsult.

Sursa: Agerpres

Fara comentarii

Sorry, the comment form is closed at this time.